La răscrucea vieţii...

      În martie 2012 în cartierul 23 August, unde mă ocup de o grupă de cincizeci de copii, am găsit-o pe tanti Doina, o femeie de cincizeci şi ceva de ani care era răpusă la pat într-un ghetou, fără apă curentă, fără curent electric şi fără niciun mijloc de încălzire, fără medicamente şi alimente. Locuia împreună cu mama ei în vârsta de optzeci de ani care o îngrijea pe tanti Doina şi în acelaşi timp se pregătea pentru înmormântarea acesteia. Am ajuns acolo, şi, împreună cu echipa mea, am rămas toţi fără cuvinte când am aflat prin ce a trecut în timpul iernii. O butelie aproape goală încălzea ceaiul şi dezmorţea mâinile înfrigurate. Ne-au povestit că locatarii le aduceau din când în când mâncare şi că Dumnezeu a fost alături de ele, trimţându-ne să le aducem mângâiere. Le-am încărcat butelia, le-am dus alimente, ne-am rugat, am cântat si am citit din Cuvântul lui Dumnezeu. Le-am îndemnat să se încreadă în puterea Sa vindecătoare şi să accepte voia Lui în vieţile lor. Lucru care s-a şi întâmplat.
      Din cauza medicamentelor se umflase foarte rău, nu se putea da jos din pat, şi nu mai credea că se poate vindeca.

      I-am spus că avem un Dumnezeu care poate vindeca orice boală, deoarece El este modelatorul corpurilor noastre, si ca tot El este cel care aduce vindecare. Această veste a adus speranţă lumină în sufletul ei, iar una dintre susori i-a spus cu hotarâre: “Vei vedea că te vei da jos din acest pat şi vei putea merge din nou. Ai încredere in Dumnezeu, iar el te va ajuta!”. Dupa trei sau patru întâlniri în care a fost încurajată să se dea jos din pat şi să meargă, tanti Doina a renunţat la medicamante şi s-a lăsat în braţele lui Dumnezeu. De curând ne-a spus că a mers trei sau patru staţii de tramvai pe jos şi că se simte foarte bine. După câteva săptămâni de la refacerea ei, noi nu am mai recunoscut-o pentru că revenise destul de repede la o greutate şi un aspect normal. Ne-a spus următorul lucru: “de când aţi venit voi, adventiştii, şi v-aţi rugat împreună cu mine, nu mai am nimic; şi m-am hotărât să urmez calea aceasta”. Tanti Doina, împreună cu mama ei, de câteva sabate vin regulat la biserica adventistă Belu, unde se bucură de părtăşie, căldură şi o masă.
      Aproape în fiecare săptămână, Dumnezeu face ca alimentele să ajungă la aceste două suflete, împreună cu cântecele, rugăciunile şi cuvintele lui Dumnezeu. Speranţa este în inima lor; nădejdea de asemenea, iar grijile şi poverile lor au devenit ale noastre, pe care noi, la rândul nostru, i le-am predat Tatălui. Rugaţi-vă pentru tanti Doina şi mama ei ca acolo, în împărăţia Cerurilor, să aibă ocazia să îi mulţumească lui Dumnezeu faţă în faţă, aşa cum îşi doresc.
      Cancerul de care se temea a fost învins, prin credinţă.

“Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?” (Corinteni 15:55)

“Sunt două feluri de a-ţi trăi viaţa... Unul - de a crede că nu există miracole. Altul - de a crede că totul este un miracol.” (Albert Einstein)