Puterea rugăciunii

    Marius, un tânăr de peste treizeci de ani care cândva l-a cunoscut pe Dumnezeu şi totul avea un sens, a cunoscut o tânără de care s-a îndrăgostit şi cu care şi-a făcut multe planuri. Au hotărât într-o zi să se căsătorească. Amândoi îl iubeau pe Dumnezeu. S-au căsătorit şi au avut un băieţel. După un an de la naşterea lui, toată această frumoasă relaţie s-a transformat într-un coşmar. Părinţii soţiei lui au început să se amestece în căsnicia lor, reproşându-i că nu-i poate oferi tot ce are nevoie fata lor, că nu are un loc stabil de muncă şi că din când în când mai apelează ei pentru ajutor. Au început certurile, l-au ameninţat că-şi vor lua fata acasă, că el nu o merită. Acest lucru s-a şi întâmplat: au luat-o fără să ştie el şi au trimis-o în Spania la nişte rude. Băieţelul a rămas în grija lui. Supărat din cauza soţiei care l-a părăsit a început să îşi verse supărarea pe cei din jur, pe Dumnezeu şi pe copil pentru că nu putea să muncească din cauză că trebuia să aibă grijă de cel mic. Copilul s-a îmbolnăvit la plămâni (TBC). A fost internat de mai multe ori la spitatul Grigore Alexandrescu. Pentru că nu avea cine să stea cu el în spital, copilul a stat singur şi când îl vizita asistentele îi spuneau că în urma plecării lui cpilul plângea foarte mult până făcea temperatură. Toate aceste lucruri l-au dărâmat. Văzându-se singur şi neajutat de nimeni a considerat că ceea ce-l mai poate scăpa din această situaţie era renunţarea la viaţă. Între timp m-a cunoscut printr-un prieten comun. Mi-a povestit despre necazurile lui, despre cel mic internat în spital, despre faptul că nu avea niciun ban să-i cumpere papucei şi ceva fructe. Am mers cu el în piaţă şi i-am cumpărat aceste lucruri necesare şi mi-a spus aşa: „acum merg cu toată inima pentru că nu mă duc cu mâna goală la copil”. După două săptămâni m-a sunat şi plângea la telefon. Avea foarte multe reproşuri pentru cei din biserică referitor la Dumnezeu. Pentru că soţia l-a părăsit, că a rămas singur cu un copil bolnav, că nu are bani de alimente si medicamente. După două ore şi jumătate în care am încercat să-l încurajez, l-am întrebat de când nu s-a mai rugat. Mi-a spus că de când a plecat soţia lui, de doi ani. I-am spus că e momentul cel mai potrivit să stea de vorbă nu numai cu mine, pentru că eu sunt la o distanţă de zeci de kilometri dar cel mai apropiat de el este Dumnezeu şi să îi spună absolul tot ce mi-a spus mie. Nici nu a vrut să audă despre rugăciune şi i-am spus o mică experienţă în care am văzut pe viu puterea rugăciunii. A spus că o să se mai găndească şi aici s-a încheiat discuţia noastră. Între timp m-am rugat pentru el şi după câteva zile m-a sunat şi mi-a mulţumit pentru că l-am încurajat să se roage. Era foarte bucuros şi mi-a spus că uitase cât de important era să stea de vorbă cu Dumnezeu. Îmi spunea „nu-mi vine să cred că am permis astfel de gânduri negre în inima mea” şi că „într-adevăr, rugăciunea are putere”. Îi mulţumea lui Dumnezeu că l-a ajutat să meargă mai departe. Tratamentul copilului a fost cumpărat. A fost ajutat şi cu bani pentru alimente de cei din biserică. Acum are un alt respect faţă de viată şi faţă de Dumnezeu. Copilul este la o grădiniţă pentru trei luni în care nu va plăti nimic, dar în acest timp va trebui să-şi caute un loc de muncă. Ori de câte ori treceţi prin astfel de momente nu uitaţi că acolo Sus (dar nu departe), Cineva vă iubeşte. Nu ezitaţi să experimentaţi puterea rugăciunii.