miercuri, 13 iulie 2011

Vis de Sus: Accidentele vieţii


      Data: miercuri - 12 spre 13.07.2011 .

      Se înserase. Mergeam regulamentar pe trotuarul unei autostrăzi. O mulţime de oameni mergeau grăbiţi din toate direcţiile, neregulamentar, pe mijlocul autostrăzii. În momentul acela când i-am văzut, m-am gândit că maşinile care circulau cu mare viteză o să-i lovească. Ceea ce s-a şi întâmplat: mai multe accidente. Am început să-i adun pe cei loviţi şi-i duceam într-un loc unde erau câţiva tineri. Puneam mâinile pe umerii lor şi le povesteam celor de acolo ceea ce s-a întâmplat cu ei. Tinerii de acolo cântau iar eu cântam odată cu ei cântări pe care nu le ştiam, iar cei loviţi se vindecau şi în timpul vindecării începeau să cânte şi ei. 

      După o zi de la acest vis s-a petrecut întâmplarea cu Cristina (click pe: În groapa cu lei) unde în urma cântărilor cei de acolo erau vindecaţi de răutatea din inima lor şi cântau cu noi.

      După două zile de la vis am sunat pe un tânăr, Ionel, care a fost membru în biserica de la ţară unde sunt membru. L-am invitat pentru vineri seara la o grupă de tineri care se strâng pentru părtăşie. A acceptat invitaţia iar vineri seara m-am întâlnit cu el şi am mers la aceşti tineri fără să-mi dau seama, am pus mâinile pe umerii lui, l-am mângâiat şi am început să cântam împreună. A dua zi, la ora 13:30 minute m-a sunat şi mi-a spus că vrea să meargă la biserică sâmbăta viiitoare. M-am bucurat mult, l-am încurajat  şi i-am spus că uşa  bisericii este încă deschisă pentru el. Vă voi ţine la curent cu acest lucru.

      Eu cred că acest vis se leagă foarte bine cu cele întâmplate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu