Cristina, despre care a vorbit într-o postare anterioară (clic aici pentru o citi), a trecut prin mai multe încercări ale credinţei ei. Soţul care la început a fost alături de ea, s-a întors cu o ură faţă de ea şi de credinţa ei. Încurajat de şeful de echipă şi soţia acestuia care locuiesc în imediata apropiere a încercat în repetate rânduri să o oprească în mod violent. A fost agresată de mai multe ori verbal şi fizic crezând că o poate determina să-şi părăsească convigerile spirituale. Odată a fost lovită cu un topor în spate. A fost gonită de mai multe ori de acasă şi, de câte ori revenea, nu numai soţul ci şi şeful cu soţia lui o ameninţau că o dă afară de la locul de muncă şi ca el se va însura cu alta. Mă suna de câteva ori pe săptămână şi îmi cerea sfaturi despre cum puteam să o ajut. Întotdeauna i-am explicat că alegeea îi aparţine ei şi că trebuie să se roage, să aibe răbdare şi încredere că într-o bună zi Dumnezeu va linişti spiritele. A vrut să-şi părăsească definitv soţul de mai multe ori, însă intotdeauna am încurajat-o că Dumnezeu are situaţia sub control, în ciuda aparenţelor contrare. De multe ori plângea sau îmi cânta melodia “Isus şi eu” la telefon si se ruga cu mine pentru că nu avea cu cine. M-a invitat de mai multe ori la ea acasă şi într-o după-amiază am mers în vizită împreună cu doi colegi. Cristina era foarte neliniştită deoarece seful şi soţul ei îi spuseseră dianite că dacă ajung acolo ori mă taie, ori îmi dă în cap cu un par şi mă omoară pentru că din cauza mea există atâtea probleme în familia lor. Când am ajuns la Cristina acasă soţul ei s-a uitat urât la mine, şeful la fel, iar soţia acestuia părea cea mai deranjată de prezenţa mea. Cristina mi-a oferit un loc şi se grăbea să pregătească o mică gustare. Între timp, eu am început să râd şi să glumesc cu ei folosindu-mă de limbajul lor şi de faptul că rromilor le place să glumească între ei. Situaţia a început să se destindă, ei întrând în acest joc de situaţie care a dus la un moment dat până la mirarea unui coleg: “Ce evanghelizare mai e şi asta!? Dacă ştiam, rămâneam acasă…”. După aproximativ o oră în care mi-am dat seama că i-am adus la buna dispoziţie pe care o doream, am scos cartea de cântări şi, împreună cu colegii mei, am început să le dedicăm câte o melodie. De la a doua cântare s-au apropiat de noi iar soţia şefului s-a aşezat lângă mine şi a început să urmărească şi să fredoneze şi ea încetişor.
Am observat lacrimi pe care încerca să le ascundă iar şeful ei care mai, înainte avea gânduri negre cu privire la mine, a venit... şi şi-a cerut iertare pentru tot ce a făcut. A fost impresionat şi mişcat de cântecele pe care le-am cântat.
La plecare, soţul Cristinei… m-a îmbrăţişat şi mi-a spus: “Domnule Cătălin, eu te respect foarte mult!”. Mi-a arătat biblia pe care o găsise – citise jumătate din ea. Mi-a mai spus că a citit la început şi opt ore din această Carte.
Soţia şefului mi-a spus că… vrea să vină la biserică şi să mă rog pentru ea pentru că are nişte probleme în familie. Am plecat foarte bucuros, mulţmindu-i lui Dumnezeu că închisese gura leilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu