În groapa cu lei

      Cristina, despre care a vorbit într-o postare anterioară (clic aici pentru o citi), a trecut prin mai multe încercări ale credinţei ei. Soţul care la început a fost alături de ea, s-a întors cu o ură faţă de ea şi de credinţa ei.  Încurajat de şeful de echipă şi soţia acestuia care locuiesc în imediata apropiere a încercat în repetate rânduri să o oprească în mod violent. A fost  agresată de mai multe ori verbal şi fizic crezând că o poate determina să-şi părăsească convigerile spirituale. Odată a fost lovită cu un topor în spate. A fost gonită de mai multe ori de acasă şi, de câte ori revenea, nu numai soţul ci şi şeful cu soţia lui o ameninţau că o dă afară de la locul de muncă şi ca el se va însura cu alta. Mă suna de câteva ori pe săptămână şi îmi cerea sfaturi despre cum puteam să o ajut. Întotdeauna i-am explicat că alegeea îi aparţine ei şi că trebuie să se roage, să aibe răbdare şi încredere că într-o bună zi Dumnezeu va linişti spiritele. A vrut să-şi părăsească definitv soţul de mai multe ori, însă intotdeauna am încurajat-o că Dumnezeu are situaţia sub control, în ciuda aparenţelor contrare. De multe ori plângea sau îmi cânta melodia “Isus şi eu” la telefon si se ruga cu mine pentru că nu avea cu cine. M-a invitat de mai multe ori la ea acasă şi într-o după-amiază am mers în vizită împreună cu doi colegi. Cristina era foarte neliniştită deoarece seful şi soţul ei îi spuseseră dianite că dacă  ajung acolo ori mă taie, ori îmi dă în cap cu un par şi mă omoară pentru că din cauza mea există atâtea probleme în familia lor. Când am ajuns la Cristina acasă soţul ei s-a uitat urât la mine, şeful la fel, iar soţia acestuia părea cea mai deranjată de prezenţa mea. Cristina mi-a oferit un loc şi se grăbea să pregătească o mică gustare. Între timp, eu am început să râd şi să glumesc cu ei folosindu-mă de limbajul lor şi de faptul că rromilor le place să glumească între ei. Situaţia a început să se destindă, ei întrând în acest joc de situaţie care a dus la un moment dat până la mirarea unui coleg: “Ce evanghelizare mai e şi asta!? Dacă ştiam, rămâneam acasă…”. După aproximativ o oră în care mi-am dat seama că i-am adus la buna dispoziţie pe care o doream, am scos cartea de cântări şi, împreună cu colegii mei, am început să le dedicăm câte o melodie. De la a doua cântare s-au apropiat de noi iar soţia şefului s-a aşezat lângă mine şi a început să urmărească şi să fredoneze şi ea încetişor.
      Am observat lacrimi pe care încerca să le ascundă iar şeful ei care mai, înainte avea gânduri negre cu privire la mine, a venit... şi şi-a cerut iertare pentru tot ce a făcut. A fost impresionat şi mişcat de cântecele pe care le-am cântat.
      La plecare, soţul Cristinei… m-a îmbrăţişat şi mi-a spus: “Domnule Cătălin, eu te respect foarte mult!”. Mi-a arătat biblia pe care o găsise – citise jumătate din ea. Mi-a mai spus că a citit la început şi opt ore din această Carte.
      Soţia şefului mi-a spus că… vrea să vină la biserică şi să mă rog pentru ea pentru că are nişte probleme în familie. Am plecat foarte bucuros, mulţmindu-i lui Dumnezeu că închisese gura leilor.

Vis de Sus: Accidentele vieţii

      Data: miercuri - 12 spre 13.07.2011 .

      Se înserase. Mergeam regulamentar pe trotuarul unei autostrăzi. O mulţime de oameni mergeau grăbiţi din toate direcţiile, neregulamentar, pe mijlocul autostrăzii. În momentul acela când i-am văzut, m-am gândit că maşinile care circulau cu mare viteză o să-i lovească. Ceea ce s-a şi întâmplat: mai multe accidente. Am început să-i adun pe cei loviţi şi-i duceam într-un loc unde erau câţiva tineri. Puneam mâinile pe umerii lor şi le povesteam celor de acolo ceea ce s-a întâmplat cu ei. Tinerii de acolo cântau iar eu cântam odată cu ei cântări pe care nu le ştiam, iar cei loviţi se vindecau şi în timpul vindecării începeau să cânte şi ei. 

      După o zi de la acest vis s-a petrecut întâmplarea cu Cristina (click pe: În groapa cu lei) unde în urma cântărilor cei de acolo erau vindecaţi de răutatea din inima lor şi cântau cu noi.

      După două zile de la vis am sunat pe un tânăr, Ionel, care a fost membru în biserica de la ţară unde sunt membru. L-am invitat pentru vineri seara la o grupă de tineri care se strâng pentru părtăşie. A acceptat invitaţia iar vineri seara m-am întâlnit cu el şi am mers la aceşti tineri fără să-mi dau seama, am pus mâinile pe umerii lui, l-am mângâiat şi am început să cântam împreună. A dua zi, la ora 13:30 minute m-a sunat şi mi-a spus că vrea să meargă la biserică sâmbăta viiitoare. M-am bucurat mult, l-am încurajat  şi i-am spus că uşa  bisericii este încă deschisă pentru el. Vă voi ţine la curent cu acest lucru.

      Eu cred că acest vis se leagă foarte bine cu cele întâmplate.

Întunericul... scos la Lumină

      Astăzi (10.07.2011) am primit un telefon dis de dimineaţă. Eram rugat să merg şi să cunosc o familie care se confruntă cu nişte probleme ce nu le putea discuta la telefon. I-am spus că aş putea veni în vizită pe la ora unsprezece. Era foarte cald şi aş fi vrut să-mi petrec după-amiaza împreună cu familia, însă am simtiţ că trebuie să ajung neapărat acolo. După ce am mers destul de mult pe jos până acolo am intrat în curte şi am cunoscut această familie. Domnul P. mi-a povestit niste lucruri groaznice, cum că acum douăzeci de ani, unchiul său a decedat şi după şase săptămâni de la înmormântare, puţin după douăsprezece noaptea, l-a strigat cineva încât au auzit şi soţia şi copiii, iar uşa de la intrarea casei a fost zguduită atât de puternic încât balamalele au fost afectate. Au rămas câteva minute înspăimântaţi şi şi-au dat seama că era glasul unchiului care decedase. Dimineaţa următoare acestei întâmplari au stat de vorbă cu bătrânii lor care le-au spus să cheme un preot, să aprindă tămâie şi să se închine în fiecare seară deoarece mortul îi vizitase. Timp de douăzeci de ani mortul i-a mai vizitat ba la trei luni, ba la şase luni, şi putea dura două trei nopţi consecutive, dar s-a întâmplat şi ziua. Aceste vizite se manifestau printr-o prezenţă care-l înfiora în timp ce dormea şi îl strângea de gât până-l sufoca iar el în acest timp se lupta să se elibereze, strigând la Dumnezeu. Avea impresia în somn că cineva dintre cei din casă îl aude. Încerca să dea din picioare şi din mâini, însă totul se întâmpla numai în mintea lui, celalţi neobservând nimic. Ceea ce se putea observa însă era momentul când se ridica brusc şi trăgea aer în piept. Când se întâmpla ziua simţea cum nu-şi mai putea mişca mâinile şi picioarele şi că ceva îl strângea foarte puternic pierzându-şi echilibrul şi în momentul când în mintea lui striga “Ajută-mă Doamne” (pentru că nu putea vorbi în acele momente) era eliberat imediat. A mers la mai multe mânăstiri însă nu a avut niciun efect. Acum o săptămână trebuia să plece din ţară. Dumnezeu nu a îngăduit acest lucru nici atunci şi nici acum trei zile când a încercat din nou să plece. Nu întelegea de ce, dar a primit un vis: cineva necunoscut a venit la el şi i-a spus că trebuie să meargă la biserică şi să se pocăiască (să se întoarcă din toată inima către Dumnezeu).

      După ce am aflat despre aceste lucruri de la el, i-am spus o experienţă a unei alte persoane care a trecut printr-o situaţie asemănătoare iar Dumnezeu a intervenit în urma rugăciunilor, a postului şi a încheierii unui legământ cu El. I-am citit anumite versete din Scriptură (Eclesiatul cap. 9) în care i-am vorbit despre starea omului în moarte şi despre faptul că în spatele acestui mort care îl terorizează este de fapt altcineva pentru că omul după ce moare, aşa cum scrie, ţărâna se întoarce în tărână iar suflarea de viaţă se întoarce la Dumnezeu, care a dat-o, şi că, datorită aceste separări sufletul nu mai există. I-am citit despre vrăjitoarea din En-Dor când regele Saul i-a cerut să-l scoale din morţi pe proorocul Samuel, dar prin gura ei nu vorbea Samuel ci cel rău. După ce i-am spus aceste lucruri a rămas fără cuvinte. I-am vorbit despre vrăjitorie fără să ştiu că soţia lui se ocupa cu lucrul acesta, fapt pentru care s-a ridicat de pe scaun şi a plecat. I-am vorbit despre o altă vrăjitoare la care am ajuns cu Biblia şi căreia i-am explicat care este sfatul lui Dumnezeu cu privire la aceste lucruri. Nu a vrut să mă creadă şi a continuat în ceea ce făcea. La scurt timp ginerele s-a sânzurat; după un an două neopate, un de şase şi una de opt ani s-au înecat în acelaşi loc. După câteva luni soţul ei a murit accidentat de o maşină în faţa ei iar ea s-a îmbolnăvit foarte rău. M-am întors din nou la această femeie şi mi-a spus că nu vrea să mai audă sau să mai practice aceste farmece. I-am spus că am mai cunoscut o altă vrăjitoare cu care o iarnă întreagă am studiat Scriptura şi care, la fel, nu a vrut să se oprească, după care s-a îmbolnăvit foarte rău, şoţul s-a separat de ea, iar fiica ei o bătea foarte des. Am stat de vorbă din nou cu această vrăjitoare, i-am povestit despre necazul celeilate vrăjitoare şi mi-a spus să mă rog pentru ea ca Dumnezeu să-i dea puterea şi să o ierte de lucrul acesta, ceea ce s-a şi întâmpat dovada fiind că ea s-a oprit din practica sa.

      Soţia domnului P. s-a întors şi a încercat să mă atace verbal, spunându-mi că a cunoscut niste pocăiţi care atunci când se rugau ţipau şi plângeau şi strigau cât puteau de tare şi crede n-o să mai întâlnească oameni deosebiţi ca aceia. I-am spus că nu Îl văd pe Domnul Hrisos strigând şi ţipând în rugăciunea lui către Dumnezeu când l-a înviat pe Lazăr. Rugăciunea în care El a plâns a fost o rugăciune în taină iar eu cred, aşa cum spune şi Biblia, că nici nu ne ajung cuvintele pe limbă şi El ştie deja care este problema noastră, şi mai cred că El nu este atât de departe ca să fie nevoie să ţipăm la el, ci din contră, este foarte aproape, e chiar lângă noi. I-am mai spus: ce-ar fi fost dacă eu aş fi ţipat cât aş fi putut în casa lor când vorbeam cu ei? ce-ar fi crezut ei despre mine ? Le-am mai spus câteva cuvinte din Scriuptură, din 1 Împăraţi 19:11-13:

      << Domnul i-a zis: „Ieşi şi stai pe munte înaintea Domnului!” Şi iată că Domnul a trecut pe lângă peşteră. Şi înaintea Domnului a trecut un vânt tare şi puternic, care despica munţii şi sfărâma stâncile. Domnul nu era în vântul acela. Şi după vânt, a venit un cutremur de pământ. Domnul nu era în cutremurul de pământ.

      Şi după cutremurul de pământ, a venit un foc: Domnul nu era în focul acela. Şi după foc, a venit un susur blând şi subţire.

      Când l-a auzit Ilie, şi-a acoperit faţa cu mantaua, a ieşit şi a stat la gura peşterii. Şi un glas i-a vorbit, zicând: „Ce faci tu aici, Ilie?” >>

      Eu cred, ca şi Ilie, că Domnul era în acel susur blând şi subţire.

      Soţia domnului P. a rămas atunci fără cuvinte. Ne-am rugat, mi-am luat la revedere, iar ei au insistat să mai trec pe la ei ori de câte ori voi putea. Mi-au mulţumit frumos şi m-au dus cu maşina lor către casă ca să nu mai merg prin căldura aceea. Am băut la ei apă dintr-o fântână răcoroasă şi am de gând să-i conduc la o fântână din care vor putea să bea Apa Vieţii. Acest lucru vă doresc şi vouă, să beţi din această Apă, care este Domnul Hristos. Amin.

Ai carte, ai parte... de o viaţă nouă

      Întotdeauna m-au impresionat experienţele altora cu privire la dăruirea cărţilor. M-am rugat să pot să am şi eu astfel de experienţe, poate chiar mai frumoase. Şi aşa cum Dumnezeu spune în cuvântul său, Bilia, că El nu întârzie în împlinirea promisiunilor Sale şi cuvântul Său nu se întoarce fără rod, acest lucru s-a întâmplat ca răspuns la rugăciunea făcută către El. Acum o lună pastorul George Uba mi-a spus că a luat legătura cu o persoană din Alexandria care îmi va pune la dispoziţie cartea “Marea Luptă” pentru a o oferi oamenilor. M-am bucurat mult şi am mulţumit în sinea mea lui Dumnezeu. Nu ştiam ce o să mă aştepte dar ştiam un lucru: trebuie să cer îndrumare de la Dumnezeu ca această carte să ajungă în mâna celor care o vor citi. Am primit cărţile, în număr de o sută douăzeci. Am vorbit cu doi tineri din grupele de rromi pe care le îndrum şi i-am rugat să meargă cu mine în piaţa Big Berceni să oferim cărţi vânzătorilor de acolo. De ce vânzătorilor? Dumnezeu mi-a trimis acest gând pentru că dacă ofer oamenilor pe stradă nu mă mai întâlnesc niciodată cu ei, însă pe acei vânzători îi pot regăsi oricând, pot stabili o relaţie de comunicare cu ei şi pot să revin cu o altă carte, lunar. Vânzătorii au fost plăcut surprinşi să primească o carte gratuit din partea noastră. Au fost vânzători care nu mai aveau răbdare să ajungem la ei şi veneau ei către noi, cerându-ne cartea. Părerea noastră de rău e că nu am avut cărţi suficiente. Pentru tinerii care au mers cu mine a fost un lucru inedit care a trezit în ei dorinţa şi nerăbdarea de a face acest lucru în continuare, aşa că ne-am rugat cu toţii. L-am sunat din nou pe cel care ne-a dat aceste cărţi rugându-l să ne mai ajute în continuare şă oferim această carte. După trei săptămâni ne-a dăruit două sute şaptezeci de cărţi pe care le-am împărţit în Piaţa Moghioroş, tot vânzătorilor. Unii dintre ei nu vroiau această carte, însă tinerii, care la rândul lor au citit-o, le spuneau anumite fragmente care trezeau interesul vânzătorului care rămânea mai departe concentrat asupra cuvintelor cărţii. Ca dovadă, iată fotografiile de mai jos.

      Rugăciunea nostră este ca să trecem şi prin alte pieţe cu această carte fără să uităm că trebuie să ne întoarcem din nou de unde am început şi sa oferim o nouă carte. Credem că vor fi persoane care se vor alătura acestei lucrări de dăruire sprijinindu-ne în continuare cu aceste cărţi. Îi multumesc în primul rând lui Dmnezeu, în al doilea rând pastorului George Uba şi apoi celor care mi-au trimis cărţile. Aştept cu nerăbdare în continuare mai multe exemplare cu această carte şi altele pentru această lucrare.

Trei prieteni care au dăruit cărţi cu multă dragoste