La răscrucea vieţii...

      În martie 2012 în cartierul 23 August, unde mă ocup de o grupă de cincizeci de copii, am găsit-o pe tanti Doina, o femeie de cincizeci şi ceva de ani care era răpusă la pat într-un ghetou, fără apă curentă, fără curent electric şi fără niciun mijloc de încălzire, fără medicamente şi alimente. Locuia împreună cu mama ei în vârsta de optzeci de ani care o îngrijea pe tanti Doina şi în acelaşi timp se pregătea pentru înmormântarea acesteia. Am ajuns acolo, şi, împreună cu echipa mea, am rămas toţi fără cuvinte când am aflat prin ce a trecut în timpul iernii. O butelie aproape goală încălzea ceaiul şi dezmorţea mâinile înfrigurate. Ne-au povestit că locatarii le aduceau din când în când mâncare şi că Dumnezeu a fost alături de ele, trimţându-ne să le aducem mângâiere. Le-am încărcat butelia, le-am dus alimente, ne-am rugat, am cântat si am citit din Cuvântul lui Dumnezeu. Le-am îndemnat să se încreadă în puterea Sa vindecătoare şi să accepte voia Lui în vieţile lor. Lucru care s-a şi întâmplat.
      Din cauza medicamentelor se umflase foarte rău, nu se putea da jos din pat, şi nu mai credea că se poate vindeca.

      I-am spus că avem un Dumnezeu care poate vindeca orice boală, deoarece El este modelatorul corpurilor noastre, si ca tot El este cel care aduce vindecare. Această veste a adus speranţă lumină în sufletul ei, iar una dintre susori i-a spus cu hotarâre: “Vei vedea că te vei da jos din acest pat şi vei putea merge din nou. Ai încredere in Dumnezeu, iar el te va ajuta!”. Dupa trei sau patru întâlniri în care a fost încurajată să se dea jos din pat şi să meargă, tanti Doina a renunţat la medicamante şi s-a lăsat în braţele lui Dumnezeu. De curând ne-a spus că a mers trei sau patru staţii de tramvai pe jos şi că se simte foarte bine. După câteva săptămâni de la refacerea ei, noi nu am mai recunoscut-o pentru că revenise destul de repede la o greutate şi un aspect normal. Ne-a spus următorul lucru: “de când aţi venit voi, adventiştii, şi v-aţi rugat împreună cu mine, nu mai am nimic; şi m-am hotărât să urmez calea aceasta”. Tanti Doina, împreună cu mama ei, de câteva sabate vin regulat la biserica adventistă Belu, unde se bucură de părtăşie, căldură şi o masă.
      Aproape în fiecare săptămână, Dumnezeu face ca alimentele să ajungă la aceste două suflete, împreună cu cântecele, rugăciunile şi cuvintele lui Dumnezeu. Speranţa este în inima lor; nădejdea de asemenea, iar grijile şi poverile lor au devenit ale noastre, pe care noi, la rândul nostru, i le-am predat Tatălui. Rugaţi-vă pentru tanti Doina şi mama ei ca acolo, în împărăţia Cerurilor, să aibă ocazia să îi mulţumească lui Dumnezeu faţă în faţă, aşa cum îşi doresc.
      Cancerul de care se temea a fost învins, prin credinţă.

“Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?” (Corinteni 15:55)

“Sunt două feluri de a-ţi trăi viaţa... Unul - de a crede că nu există miracole. Altul - de a crede că totul este un miracol.” (Albert Einstein)

Ferice de cei…

      Un prieten tocmai mi-a spus despre alti doi tineri pe care i-a auzit discutând în tramvai. Unul din cei doi,  care părea să aibă douazeci şi ceva de ani, o voce serioasă şi o privire sinceră, spunea: “Nu există fericire. Nimeni nu este fericit. Este doar mai multă sau mai puţină suferinţă. Cine este sincer cu el  însuşi, recunoaste că se minte singur în ce priveste fericirea”. Celălat nu îl înţelegea însă, încercând fără success să arate ca el ar fi fericit.

      Atunci i-am spus prietenului meu care mi-a povestit despre cei doi ca am mai întâlnit astfel de tineri dar care au depăşit acest impas şi astăzi se declară mulţumiţi datorită faptului că există un Dumnezeu care le-a descoperit adevărata fericire.

      În grupa de pe strada Petre Ispirescu din Bucureşti, cu ajutorul lui Dumnezeului, în martie 2012, împreună cu două surori, am organizat ca în fiecare zi de marţi, să ne adunăm acasă la una dintre surori pentru a ne ruga unul pentru celălalt ca Dumnezeu să ne dea biruinţă asupra păcatului şi de a duce Vestea Bună la cei nefericiţi. În seara în care ne-am întâlnit pentru prima oară deja am avut un suflet invitat de una dintre surori care s-a plecat pe genunchi împreună cu noi, l-am încurajat, iar necazurile i le-am prezentat Tatălui. Ţinta noastră a fost din seara aceea ca Dumnezeu să ne trimită şi alte suflete nefericite pentru a-şi lăsa poverile la piciorul crucii domnului Hristos. Din Înalţimi, Tatăl ceresc a răspuns strigătului inimii noastre prin faptul că la fiecare întâlnire se adăugau unul sau două suflete. Cei nou veniţi, la rândul lor, îşi anunţau cunoştinţele despre bucuria, părtăşia, împreuna simţire si despre felul uimitor cum Dumnezeu răspundea la rugăciunile acestei grupe din Pentre Ispirescu.

      În trei luni am ajuns în jur de treizeci de persoane. Acum ne întâlnim în casa unuia dintre prietenii noştri, care de multe ori devine neîncăpătoare, astfel că unii dintre noi ne aşezăm în cerc, pe jos.

      Cu toţii aveam diverse necazuri, probleme: familii în curs de destrămare sau neîntregite, intenţii de a pune capăt propriei vieţi, cunoştinţe sau rude aflate în situaţii dificile, relaţii rupte cu Dumnezeu, tineri nefericiţi şi fara nicio perspectivă, probleme de sănatate. Majoritatea acestor probleme au fost însă deja rezolvate prin părtăşie, cântec şi rugă.

      În acest context am cerut ajutorul altor fraţi şi surori din diferite biserici adventiste.

       Cu ajutorul lui Dumnezeu am fost inspirat să invit la această grupă persoane cu experienţă în diferite tipuri de probleme. Pe plan spiritual pastorul George Uba care ne-a vorbit despre datoria noastră de a-L asculta pe Dumnezeu dintr-o dragoste neprefacută venită din ascultarea Cuvântului. “Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava Singurului născut din Tatăl.” (Ioan 1:14)

       După această hrană spirituală care a întărit relaţia celor de acolo cu Dumnezeu am invitat pentru problemele de familie pe psihologul de la Radio Vocea Sperantei (RVS), Mariana Olariu, ca să înţelegem mai bine intervenţia lui Dumnezeu din grădina Edenului, când familia edenică a pierdut esenţa divină. Am mai discutat despre comunicare, iertare, şi despre familiile prezentate în Sfânta Scriptură.

(cu Mariana Olariu)

       Cu o altă ocazie am invitat-o pe Elena Pridie, care prezintă rubrica de sănatate de la RVS, pentru a ne ajuta să înţelegem mai corect ce legătură există între minte, suflet, stilul de viaţă şi sănătate. Am discutat despre ce ne învaţă scriptura pe această temă, despre soare, aer, apă, fructe şi legume, reţete şi sfaturi care s-au pus deja în aplicare.

(cu Elena Pridie)

       La următoarea întâlnire am avut-o în mijocul nostru pe avocata Dana Bordeianu, care ne-a explicat despre lucrarea dumnului Hristos ca avocat al poporului Său, despre legea dată pe Sinai si Codul Civil actual, despre faptul că suntem acuzaţi în tribuna Cerului, iar reclamantul – Satana – care ne acuza are o experienţă de mii de ani. Am vorbit despre domnul Hristos care a plătit cauţiunea prin sângele Său ca noi astăzi să putem trece de la vinovat la iertat, de la întemniţat la eliberat, de la rob la prieten, de la nefericit la fericit.

(cu Dana Bordeianu)

       În lumina tuturor acestor lucruri, grupa din Petre Ispirescu se roagă pentru prezenţa şi a altor persoane care să le vorbească din experienţa lor.

       Pentru a ne cunoaste mai bine si pentru a petrece timp de calitate am avut ieşiri în parc, unde ne-am plimbatm, am cântat, ne-am rugat şi am chemat şi alte persoane să se bucure împreună cu noi. Intenţionam să facem şi o excursie la munte, în curând. Rugaţi-vă pentru noi.

       Le mulţumesc invitaţilor care au participat la grupa din Petre Ispirescu.

       Domnul să îi binecuvânteze cu adevărata Fericire!

       “Cât pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: pe Domnul Dumnezeu Îl fac locul meu de adăpost, ca să povestesc toate lucrările Tale.” (Psalmii 73:28)

       “Fericirea este armonia dintre ceea ce gandesti, ceea ce spui si ceea ce faci.” (Mahatma Gandhi)

În groapa cu lei

      Cristina, despre care a vorbit într-o postare anterioară (clic aici pentru o citi), a trecut prin mai multe încercări ale credinţei ei. Soţul care la început a fost alături de ea, s-a întors cu o ură faţă de ea şi de credinţa ei.  Încurajat de şeful de echipă şi soţia acestuia care locuiesc în imediata apropiere a încercat în repetate rânduri să o oprească în mod violent. A fost  agresată de mai multe ori verbal şi fizic crezând că o poate determina să-şi părăsească convigerile spirituale. Odată a fost lovită cu un topor în spate. A fost gonită de mai multe ori de acasă şi, de câte ori revenea, nu numai soţul ci şi şeful cu soţia lui o ameninţau că o dă afară de la locul de muncă şi ca el se va însura cu alta. Mă suna de câteva ori pe săptămână şi îmi cerea sfaturi despre cum puteam să o ajut. Întotdeauna i-am explicat că alegeea îi aparţine ei şi că trebuie să se roage, să aibe răbdare şi încredere că într-o bună zi Dumnezeu va linişti spiritele. A vrut să-şi părăsească definitv soţul de mai multe ori, însă intotdeauna am încurajat-o că Dumnezeu are situaţia sub control, în ciuda aparenţelor contrare. De multe ori plângea sau îmi cânta melodia “Isus şi eu” la telefon si se ruga cu mine pentru că nu avea cu cine. M-a invitat de mai multe ori la ea acasă şi într-o după-amiază am mers în vizită împreună cu doi colegi. Cristina era foarte neliniştită deoarece seful şi soţul ei îi spuseseră dianite că dacă  ajung acolo ori mă taie, ori îmi dă în cap cu un par şi mă omoară pentru că din cauza mea există atâtea probleme în familia lor. Când am ajuns la Cristina acasă soţul ei s-a uitat urât la mine, şeful la fel, iar soţia acestuia părea cea mai deranjată de prezenţa mea. Cristina mi-a oferit un loc şi se grăbea să pregătească o mică gustare. Între timp, eu am început să râd şi să glumesc cu ei folosindu-mă de limbajul lor şi de faptul că rromilor le place să glumească între ei. Situaţia a început să se destindă, ei întrând în acest joc de situaţie care a dus la un moment dat până la mirarea unui coleg: “Ce evanghelizare mai e şi asta!? Dacă ştiam, rămâneam acasă…”. După aproximativ o oră în care mi-am dat seama că i-am adus la buna dispoziţie pe care o doream, am scos cartea de cântări şi, împreună cu colegii mei, am început să le dedicăm câte o melodie. De la a doua cântare s-au apropiat de noi iar soţia şefului s-a aşezat lângă mine şi a început să urmărească şi să fredoneze şi ea încetişor.
      Am observat lacrimi pe care încerca să le ascundă iar şeful ei care mai, înainte avea gânduri negre cu privire la mine, a venit... şi şi-a cerut iertare pentru tot ce a făcut. A fost impresionat şi mişcat de cântecele pe care le-am cântat.
      La plecare, soţul Cristinei… m-a îmbrăţişat şi mi-a spus: “Domnule Cătălin, eu te respect foarte mult!”. Mi-a arătat biblia pe care o găsise – citise jumătate din ea. Mi-a mai spus că a citit la început şi opt ore din această Carte.
      Soţia şefului mi-a spus că… vrea să vină la biserică şi să mă rog pentru ea pentru că are nişte probleme în familie. Am plecat foarte bucuros, mulţmindu-i lui Dumnezeu că închisese gura leilor.

Vis de Sus: Accidentele vieţii

      Data: miercuri - 12 spre 13.07.2011 .

      Se înserase. Mergeam regulamentar pe trotuarul unei autostrăzi. O mulţime de oameni mergeau grăbiţi din toate direcţiile, neregulamentar, pe mijlocul autostrăzii. În momentul acela când i-am văzut, m-am gândit că maşinile care circulau cu mare viteză o să-i lovească. Ceea ce s-a şi întâmplat: mai multe accidente. Am început să-i adun pe cei loviţi şi-i duceam într-un loc unde erau câţiva tineri. Puneam mâinile pe umerii lor şi le povesteam celor de acolo ceea ce s-a întâmplat cu ei. Tinerii de acolo cântau iar eu cântam odată cu ei cântări pe care nu le ştiam, iar cei loviţi se vindecau şi în timpul vindecării începeau să cânte şi ei. 

      După o zi de la acest vis s-a petrecut întâmplarea cu Cristina (click pe: În groapa cu lei) unde în urma cântărilor cei de acolo erau vindecaţi de răutatea din inima lor şi cântau cu noi.

      După două zile de la vis am sunat pe un tânăr, Ionel, care a fost membru în biserica de la ţară unde sunt membru. L-am invitat pentru vineri seara la o grupă de tineri care se strâng pentru părtăşie. A acceptat invitaţia iar vineri seara m-am întâlnit cu el şi am mers la aceşti tineri fără să-mi dau seama, am pus mâinile pe umerii lui, l-am mângâiat şi am început să cântam împreună. A dua zi, la ora 13:30 minute m-a sunat şi mi-a spus că vrea să meargă la biserică sâmbăta viiitoare. M-am bucurat mult, l-am încurajat  şi i-am spus că uşa  bisericii este încă deschisă pentru el. Vă voi ţine la curent cu acest lucru.

      Eu cred că acest vis se leagă foarte bine cu cele întâmplate.

Întunericul... scos la Lumină

      Astăzi (10.07.2011) am primit un telefon dis de dimineaţă. Eram rugat să merg şi să cunosc o familie care se confruntă cu nişte probleme ce nu le putea discuta la telefon. I-am spus că aş putea veni în vizită pe la ora unsprezece. Era foarte cald şi aş fi vrut să-mi petrec după-amiaza împreună cu familia, însă am simtiţ că trebuie să ajung neapărat acolo. După ce am mers destul de mult pe jos până acolo am intrat în curte şi am cunoscut această familie. Domnul P. mi-a povestit niste lucruri groaznice, cum că acum douăzeci de ani, unchiul său a decedat şi după şase săptămâni de la înmormântare, puţin după douăsprezece noaptea, l-a strigat cineva încât au auzit şi soţia şi copiii, iar uşa de la intrarea casei a fost zguduită atât de puternic încât balamalele au fost afectate. Au rămas câteva minute înspăimântaţi şi şi-au dat seama că era glasul unchiului care decedase. Dimineaţa următoare acestei întâmplari au stat de vorbă cu bătrânii lor care le-au spus să cheme un preot, să aprindă tămâie şi să se închine în fiecare seară deoarece mortul îi vizitase. Timp de douăzeci de ani mortul i-a mai vizitat ba la trei luni, ba la şase luni, şi putea dura două trei nopţi consecutive, dar s-a întâmplat şi ziua. Aceste vizite se manifestau printr-o prezenţă care-l înfiora în timp ce dormea şi îl strângea de gât până-l sufoca iar el în acest timp se lupta să se elibereze, strigând la Dumnezeu. Avea impresia în somn că cineva dintre cei din casă îl aude. Încerca să dea din picioare şi din mâini, însă totul se întâmpla numai în mintea lui, celalţi neobservând nimic. Ceea ce se putea observa însă era momentul când se ridica brusc şi trăgea aer în piept. Când se întâmpla ziua simţea cum nu-şi mai putea mişca mâinile şi picioarele şi că ceva îl strângea foarte puternic pierzându-şi echilibrul şi în momentul când în mintea lui striga “Ajută-mă Doamne” (pentru că nu putea vorbi în acele momente) era eliberat imediat. A mers la mai multe mânăstiri însă nu a avut niciun efect. Acum o săptămână trebuia să plece din ţară. Dumnezeu nu a îngăduit acest lucru nici atunci şi nici acum trei zile când a încercat din nou să plece. Nu întelegea de ce, dar a primit un vis: cineva necunoscut a venit la el şi i-a spus că trebuie să meargă la biserică şi să se pocăiască (să se întoarcă din toată inima către Dumnezeu).

      După ce am aflat despre aceste lucruri de la el, i-am spus o experienţă a unei alte persoane care a trecut printr-o situaţie asemănătoare iar Dumnezeu a intervenit în urma rugăciunilor, a postului şi a încheierii unui legământ cu El. I-am citit anumite versete din Scriptură (Eclesiatul cap. 9) în care i-am vorbit despre starea omului în moarte şi despre faptul că în spatele acestui mort care îl terorizează este de fapt altcineva pentru că omul după ce moare, aşa cum scrie, ţărâna se întoarce în tărână iar suflarea de viaţă se întoarce la Dumnezeu, care a dat-o, şi că, datorită aceste separări sufletul nu mai există. I-am citit despre vrăjitoarea din En-Dor când regele Saul i-a cerut să-l scoale din morţi pe proorocul Samuel, dar prin gura ei nu vorbea Samuel ci cel rău. După ce i-am spus aceste lucruri a rămas fără cuvinte. I-am vorbit despre vrăjitorie fără să ştiu că soţia lui se ocupa cu lucrul acesta, fapt pentru care s-a ridicat de pe scaun şi a plecat. I-am vorbit despre o altă vrăjitoare la care am ajuns cu Biblia şi căreia i-am explicat care este sfatul lui Dumnezeu cu privire la aceste lucruri. Nu a vrut să mă creadă şi a continuat în ceea ce făcea. La scurt timp ginerele s-a sânzurat; după un an două neopate, un de şase şi una de opt ani s-au înecat în acelaşi loc. După câteva luni soţul ei a murit accidentat de o maşină în faţa ei iar ea s-a îmbolnăvit foarte rău. M-am întors din nou la această femeie şi mi-a spus că nu vrea să mai audă sau să mai practice aceste farmece. I-am spus că am mai cunoscut o altă vrăjitoare cu care o iarnă întreagă am studiat Scriptura şi care, la fel, nu a vrut să se oprească, după care s-a îmbolnăvit foarte rău, şoţul s-a separat de ea, iar fiica ei o bătea foarte des. Am stat de vorbă din nou cu această vrăjitoare, i-am povestit despre necazul celeilate vrăjitoare şi mi-a spus să mă rog pentru ea ca Dumnezeu să-i dea puterea şi să o ierte de lucrul acesta, ceea ce s-a şi întâmpat dovada fiind că ea s-a oprit din practica sa.

      Soţia domnului P. s-a întors şi a încercat să mă atace verbal, spunându-mi că a cunoscut niste pocăiţi care atunci când se rugau ţipau şi plângeau şi strigau cât puteau de tare şi crede n-o să mai întâlnească oameni deosebiţi ca aceia. I-am spus că nu Îl văd pe Domnul Hrisos strigând şi ţipând în rugăciunea lui către Dumnezeu când l-a înviat pe Lazăr. Rugăciunea în care El a plâns a fost o rugăciune în taină iar eu cred, aşa cum spune şi Biblia, că nici nu ne ajung cuvintele pe limbă şi El ştie deja care este problema noastră, şi mai cred că El nu este atât de departe ca să fie nevoie să ţipăm la el, ci din contră, este foarte aproape, e chiar lângă noi. I-am mai spus: ce-ar fi fost dacă eu aş fi ţipat cât aş fi putut în casa lor când vorbeam cu ei? ce-ar fi crezut ei despre mine ? Le-am mai spus câteva cuvinte din Scriuptură, din 1 Împăraţi 19:11-13:

      << Domnul i-a zis: „Ieşi şi stai pe munte înaintea Domnului!” Şi iată că Domnul a trecut pe lângă peşteră. Şi înaintea Domnului a trecut un vânt tare şi puternic, care despica munţii şi sfărâma stâncile. Domnul nu era în vântul acela. Şi după vânt, a venit un cutremur de pământ. Domnul nu era în cutremurul de pământ.

      Şi după cutremurul de pământ, a venit un foc: Domnul nu era în focul acela. Şi după foc, a venit un susur blând şi subţire.

      Când l-a auzit Ilie, şi-a acoperit faţa cu mantaua, a ieşit şi a stat la gura peşterii. Şi un glas i-a vorbit, zicând: „Ce faci tu aici, Ilie?” >>

      Eu cred, ca şi Ilie, că Domnul era în acel susur blând şi subţire.

      Soţia domnului P. a rămas atunci fără cuvinte. Ne-am rugat, mi-am luat la revedere, iar ei au insistat să mai trec pe la ei ori de câte ori voi putea. Mi-au mulţumit frumos şi m-au dus cu maşina lor către casă ca să nu mai merg prin căldura aceea. Am băut la ei apă dintr-o fântână răcoroasă şi am de gând să-i conduc la o fântână din care vor putea să bea Apa Vieţii. Acest lucru vă doresc şi vouă, să beţi din această Apă, care este Domnul Hristos. Amin.

Ai carte, ai parte... de o viaţă nouă

      Întotdeauna m-au impresionat experienţele altora cu privire la dăruirea cărţilor. M-am rugat să pot să am şi eu astfel de experienţe, poate chiar mai frumoase. Şi aşa cum Dumnezeu spune în cuvântul său, Bilia, că El nu întârzie în împlinirea promisiunilor Sale şi cuvântul Său nu se întoarce fără rod, acest lucru s-a întâmplat ca răspuns la rugăciunea făcută către El. Acum o lună pastorul George Uba mi-a spus că a luat legătura cu o persoană din Alexandria care îmi va pune la dispoziţie cartea “Marea Luptă” pentru a o oferi oamenilor. M-am bucurat mult şi am mulţumit în sinea mea lui Dumnezeu. Nu ştiam ce o să mă aştepte dar ştiam un lucru: trebuie să cer îndrumare de la Dumnezeu ca această carte să ajungă în mâna celor care o vor citi. Am primit cărţile, în număr de o sută douăzeci. Am vorbit cu doi tineri din grupele de rromi pe care le îndrum şi i-am rugat să meargă cu mine în piaţa Big Berceni să oferim cărţi vânzătorilor de acolo. De ce vânzătorilor? Dumnezeu mi-a trimis acest gând pentru că dacă ofer oamenilor pe stradă nu mă mai întâlnesc niciodată cu ei, însă pe acei vânzători îi pot regăsi oricând, pot stabili o relaţie de comunicare cu ei şi pot să revin cu o altă carte, lunar. Vânzătorii au fost plăcut surprinşi să primească o carte gratuit din partea noastră. Au fost vânzători care nu mai aveau răbdare să ajungem la ei şi veneau ei către noi, cerându-ne cartea. Părerea noastră de rău e că nu am avut cărţi suficiente. Pentru tinerii care au mers cu mine a fost un lucru inedit care a trezit în ei dorinţa şi nerăbdarea de a face acest lucru în continuare, aşa că ne-am rugat cu toţii. L-am sunat din nou pe cel care ne-a dat aceste cărţi rugându-l să ne mai ajute în continuare şă oferim această carte. După trei săptămâni ne-a dăruit două sute şaptezeci de cărţi pe care le-am împărţit în Piaţa Moghioroş, tot vânzătorilor. Unii dintre ei nu vroiau această carte, însă tinerii, care la rândul lor au citit-o, le spuneau anumite fragmente care trezeau interesul vânzătorului care rămânea mai departe concentrat asupra cuvintelor cărţii. Ca dovadă, iată fotografiile de mai jos.

      Rugăciunea nostră este ca să trecem şi prin alte pieţe cu această carte fără să uităm că trebuie să ne întoarcem din nou de unde am început şi sa oferim o nouă carte. Credem că vor fi persoane care se vor alătura acestei lucrări de dăruire sprijinindu-ne în continuare cu aceste cărţi. Îi multumesc în primul rând lui Dmnezeu, în al doilea rând pastorului George Uba şi apoi celor care mi-au trimis cărţile. Aştept cu nerăbdare în continuare mai multe exemplare cu această carte şi altele pentru această lucrare.

Trei prieteni care au dăruit cărţi cu multă dragoste

Puterea rugăciunii

    Marius, un tânăr de peste treizeci de ani care cândva l-a cunoscut pe Dumnezeu şi totul avea un sens, a cunoscut o tânără de care s-a îndrăgostit şi cu care şi-a făcut multe planuri. Au hotărât într-o zi să se căsătorească. Amândoi îl iubeau pe Dumnezeu. S-au căsătorit şi au avut un băieţel. După un an de la naşterea lui, toată această frumoasă relaţie s-a transformat într-un coşmar. Părinţii soţiei lui au început să se amestece în căsnicia lor, reproşându-i că nu-i poate oferi tot ce are nevoie fata lor, că nu are un loc stabil de muncă şi că din când în când mai apelează ei pentru ajutor. Au început certurile, l-au ameninţat că-şi vor lua fata acasă, că el nu o merită. Acest lucru s-a şi întâmplat: au luat-o fără să ştie el şi au trimis-o în Spania la nişte rude. Băieţelul a rămas în grija lui. Supărat din cauza soţiei care l-a părăsit a început să îşi verse supărarea pe cei din jur, pe Dumnezeu şi pe copil pentru că nu putea să muncească din cauză că trebuia să aibă grijă de cel mic. Copilul s-a îmbolnăvit la plămâni (TBC). A fost internat de mai multe ori la spitatul Grigore Alexandrescu. Pentru că nu avea cine să stea cu el în spital, copilul a stat singur şi când îl vizita asistentele îi spuneau că în urma plecării lui cpilul plângea foarte mult până făcea temperatură. Toate aceste lucruri l-au dărâmat. Văzându-se singur şi neajutat de nimeni a considerat că ceea ce-l mai poate scăpa din această situaţie era renunţarea la viaţă. Între timp m-a cunoscut printr-un prieten comun. Mi-a povestit despre necazurile lui, despre cel mic internat în spital, despre faptul că nu avea niciun ban să-i cumpere papucei şi ceva fructe. Am mers cu el în piaţă şi i-am cumpărat aceste lucruri necesare şi mi-a spus aşa: „acum merg cu toată inima pentru că nu mă duc cu mâna goală la copil”. După două săptămâni m-a sunat şi plângea la telefon. Avea foarte multe reproşuri pentru cei din biserică referitor la Dumnezeu. Pentru că soţia l-a părăsit, că a rămas singur cu un copil bolnav, că nu are bani de alimente si medicamente. După două ore şi jumătate în care am încercat să-l încurajez, l-am întrebat de când nu s-a mai rugat. Mi-a spus că de când a plecat soţia lui, de doi ani. I-am spus că e momentul cel mai potrivit să stea de vorbă nu numai cu mine, pentru că eu sunt la o distanţă de zeci de kilometri dar cel mai apropiat de el este Dumnezeu şi să îi spună absolul tot ce mi-a spus mie. Nici nu a vrut să audă despre rugăciune şi i-am spus o mică experienţă în care am văzut pe viu puterea rugăciunii. A spus că o să se mai găndească şi aici s-a încheiat discuţia noastră. Între timp m-am rugat pentru el şi după câteva zile m-a sunat şi mi-a mulţumit pentru că l-am încurajat să se roage. Era foarte bucuros şi mi-a spus că uitase cât de important era să stea de vorbă cu Dumnezeu. Îmi spunea „nu-mi vine să cred că am permis astfel de gânduri negre în inima mea” şi că „într-adevăr, rugăciunea are putere”. Îi mulţumea lui Dumnezeu că l-a ajutat să meargă mai departe. Tratamentul copilului a fost cumpărat. A fost ajutat şi cu bani pentru alimente de cei din biserică. Acum are un alt respect faţă de viată şi faţă de Dumnezeu. Copilul este la o grădiniţă pentru trei luni în care nu va plăti nimic, dar în acest timp va trebui să-şi caute un loc de muncă. Ori de câte ori treceţi prin astfel de momente nu uitaţi că acolo Sus (dar nu departe), Cineva vă iubeşte. Nu ezitaţi să experimentaţi puterea rugăciunii.